Este oare omenirea pregătită să afle adevăruri cutremurătoare? Trump și lupta cu Global Deep State

36 comentarii

Autor: #QanonRomania ….. FLUX ON-LINE

Nu vom câștiga astăzi. Nu vom câștiga mâine. Dar victoria e sigură. Acolo unde este unul, suntem cu toții.  Şi mai ales, cu noi  este Dumnezeu …

 Invățăm multe despre Inamicul Invizibil. Este puternic și inteligent, dar noi suntem mai puternici și mai inteligenți……… J. Trump

Coronavirusul este o conspirație menită să accelereze implementarea agendei elitelor mondiale. In condiții sociale, economice și politice normale multe dintre obiectivele dragi globaliștilor, – vaccinarea obligatorie ca mijloc de depopulare a planetei, moneda digitală, închiderea bisericilor, legi și impozite globale, eliminarea multor libertăți individuale și, în final, unificarea forțată într-un stat universal unde omul să fie  rob al transumanului –  toate aceste obiective ar fi fost greu sau imposibil să  fie  aduse la conștiința  publicului larg, darmite să fi fost  îndeplinite  punct cu punct. Propaganda fricii, difuzată la unison de toate entitățile globaliste, de la cele mai mărunte până la cele din vârful piramidei,  nu fac decât să confirme  că  pandemia actuală este, de fapt,  o PLAN-DEMIE,  INFO-DEMIE și  PAN-DEMONIE bine gândită și executată. Foarte puțini  dintre români au aflat de planul opus:  distrugerea  Minunatei Lumi Noi și salvarea omenirii.

Toamna trecută, la cea de a 74-a sesiune a Adunării Generale a ONU,  președintele Donald Trump a declarat clar și răspicat: ”Viitorul nu apartine globaliștilor. Viitorul aparține patrioților. Patrioții văd o națiune și destinul ei în moduri în care nimeni altcineva nu le poate vedea. Doar viața și devotamentul patrioților va păstra suveranitatea, va sustțne democrația și va realiza măreția unei națiuni’’/”Lumea liberă trebuie să îmbrațișeze propriile temelii naționale. Nu trebuie să le distrugă sau să le înlocuiască. Adevăratul interes  național poate să fie realizat doar de acei care își iubesc tara, de cetățenii înrădăcinați în istoria ei, hrăniți de cultura națională, dedicați valorilor țării și atașați poporului. “/”Privind din toate unghiurile această minunată planetă, ne sare in ochi adevărul. Daca vreți libertate, fiți mândri de țara dumneavoastră. Dacă vreți democrație, mențineți suveranitatea dumneavoastră. Dacă vreți pace, iubiți-vă țara. Liderii înțelepți pun întotdeauna pe primul plan binele propriului popor și al propriei țări.”

Rostit de la tribuna Adunării Generale a ONU, mesajul președintelui Trump nu se adresa propriului electorat. Era  un îndemn  la rezistența globală, o asigurare  că zilele Minunatei Lumi Noi sunt numărate  și mai ales, o  speranță  că omenirea va fi eliberată după 200 de ani de  sclavie.

Speriați de eșecul tuturor acțiunilor  de subminare a  președenției lui Donald Trump,  Deep State-ul globalist s-a grăbit să lanseze  un virus fabricat în laborator  asupra diferitelor țări și regiuni ale lumii (Coronavirusul privit la microscop este o  inversare satanică a coroanei cu spini de pe capul Mântuitorului). Scopul imediat:  panică generală și  o mare recesiune  globală care ar fi spulberat șansele de realegere ale   președintelui SUA.  Fiind conștient că acum se dă bătălia finală, Minuata Lume Nouă  atacă pe toate fronturile. Globaliștii nu se mai ascund după degete. Bill Gates își  trâmbițează  peste tot obiectivele sinistre. Propaganda fricii înspăimântă  milioane de locuitori ai planetei și îi demoralizează pe mulți  contestatari.  Globalistii par atotputernici, de neînvins. Spectacolul anxiogenic  vrea să ne înșurubeze  bine în minte ideea  că orice rezistență este inutilă.  Nu mai este nimic de făcut, izolarea  în casă fiind  singura soluție până  vom fi fost cipuiți și vaccinați  spre binele nostru.

Există o mulțime de evenimente și semnale venite de la POTUS (President of the United States of America), de la alți patrioți  americani  care indică eșecul conspirației COVID19. Printr-un effect de bumerang, conspirația a fost DETURNATĂ. Pe zi ce trece,  coaliția anti-globalistă face un alt pas spre   înfăptuirea obiectivului major:  eliminarea  clanurilor  criminale globale  și  tranziția către o lume nouă, diferită de  sclavia modernă a ultimilor 200 de ani.

Trebuie să înțelegem că adevărata luptă din ultimii 200 de ani nu a fost între state, imperii, clase sociale etc.  TOATE  statele și imperiile a fost  subjugat unei structuri oculte globale cunoscute sub diferite nume (Cabala, La Famiglia, Brave New World/Minunata Lume Nouă, Global Deep State/Statul Profund Global etc.).  Puțini au fost cei care  s-au ridicat împotriva acestei încrengături de clanuri criminale  cu structură piramidală. Stalin  și președintele Kennedy sunt două dintre exemplele relevante. Dar și în cazul lor, revolta a fost parțială, victoriile de scurtă durată și cei doi protagoniștii au plătit cu viața. In ultimul timp progesul tehnologiei a permis forțelor răului să închidă indivizii  într-un univers al fricii, ignoranței și plăcerilor frivole

(societatea spectaculară a sclavilor fericiți). Prin globalizarea neoliberală, Cabala a  zdrobit  și ultimele metereze ale statului național. Dar tot tehnologia le-a permis forțelor binelui, patrioților, să aibă acces la ,,big guns’’ și la instrumente de supraveghere globală. Structuri militare precum NSA-ul pot să monitorizeze orice mișcare a cetățenilor de pe glob. Dar tot la fel de bine, ele monitorizează fiecare gest făcut de  elementele criminale.  Orice ar face globaliștii este observat și stocat pe niște servere uriașe. Sunt prinși ca niște fluturi în eprubetă.

Planul actual pentru  salvarea lumii este un megaproiect  desfășurat  pe perioada a două decenii, cu participarea elementelor patriotice  din SUA (,,pălăriile albe’’ din complexul industrial-militar) și Rusia.

In 2002  Minunata Lume Nouă a lansat asupra Chinei atacul bioterorist cu SARS, un virus targetat la populația asiatică.  Chinezii, până atunci copiii răsfățați ai Minuata Lume Nouă, înțeleg marea  păcăleala: fuseseră  chemați la masă cu mai marii planetei doar în calitate de  sclavi fericiți și cuminți. Vor avea și ei parte de același tratament aplicat untermensch-ilor/sub-oamenilor. Debarasați de iluzii, patrioții chinezi  trec la consolidarea situației interne. Decapitează  atât elita pro-globalistă locală, – mii de miliardari ,,se sinucid’’ sau mor de un cancer galopant –  cât și puzderia de mici capitaliști, onegiști și funcționari prea ,,open minded’’(sechişi la minte) (pretextul este ,,lupta împotriva corupției’’). Odată înlăturat pericolul unei ample revoluții colorate, China bate palma cu Rusia lui Putin. In schimbul asistenței economice,  China este plasată sub protecția nucleară  a Rusiei, ceea ce-i permite să-și continuie procesul de consolidare internă. In 2013 este înlăturat principalul agent globalist Bo Xilai. La rândul său Putin, asigurat de sprijinul economic al Chinei,  își anunță disidența anti-globalistă în faimosul discurs de la Munchen din 2007. Continuă să-și consolideze propria putere – în 2012  redevine președintele Rusiei – și întărește suveranitatea  țării sale  în raport cu forțele globaliste. Drept represalii, globaliștii  îi detonează în față  grenada ucrainiană (februarie 2014). Deși rănit,  ursul rusesc se repliază rapid și tranșează situația în favoarea lui. Ucrainienii cad de păcălici, rămân fără Crimeea și regiunea Donbas, cu o țară  căzută în anarho-tiranie și aservită complet  intereselor străine. Mass-media occidentală îl demonizează pe Putin, găsindu-l vinovat pentru toate relele din lume. Puținele voci anti-globaliste din  spațiul public american  îi elogiază însă disidența, considerându-l un mare “cruciat creștin” .  In timp ce scria elogios despre  Putin, celebrul ziarist paleoconservator Pat Buchanan,, deplângea ,,distrugerea Americii’’ de către  președinții  Bush tatăl și fiul, Bill Clinton: ,,Toţi trei globalişti, ei au respins orice măsură federală menită a proteja baza industrială a Americii, independenţa ei economică sau salariile muncitorilor americani. Împreună, cei trei au împins America în NAFTA, în Organizaţia Mondială a Comerţului, au abolit tarifele vamale şi au acordat produselor chinezeşti acces liber pe imensa piaţă americană.  Nemulțumirea intelectualilor paleoconservatori reflecta  revolta antiglobalistă a unei  mari părți din clasa de mijloc americană. In ciuda gravității situației, strigătul de disperare a americanului de rând  rareori  se auzea  în mass-media oficială.

Criza din 2008 aduce la conducerea Statelor Unite un președinte marionetă, care  joacă după cum  i se cântă. Surpriză! De data asta  în horă nu se mai prinde Pentagonul. In Orientul Apropiat, după 2008, găsim  grupări teroriste gen ISIS,  companii private (Blackwater) și armatele unor  ,,băieți ascultători’’ din NATO.  Cu alte cuvinte agenții Deep State-ului. Situația Statelor Unite este însă diferită de cea a Chinei și a Rusiei. Patrioții americani  nu pot acționa pe față,   sunt  nevoiți să taie răul încet, cu mare atenție.  In 2016,  pe valul nemulțumirii populare  și beneficiind de sprijinul masiv al patrioților,  Donald J. Trump ajunge președintele SUA.

Incepe  lupta finală. It’s biblical, spun la unison comentatorii din presa alternativă. Pe de-o parte  globaliștii, cu planul lor de înrobire a omenirii, pe de altă parte, patrioții care li se opun. Pe fundalul plandemiei, atât proiectul globalist, cât și  ,,planul de salvare a lumii’’ se  desfășoară acum pe repede înainte.

De ce nu am auzit până acum de acest plan anti-globalist? Cine sunt misterioșii patrioți care îl susțin pe președintele american?  Nu sunt ei niște falși contestatari? De unde știm că nu este încă  o operațiune de tip psyops menită să ne anestezieze bruma de  rezistență cu drogul unor false speranțe? Sunt întrebări legitime pe care și le poate  pune orice  cititor.

Intr-o societate a spectacolului totul este realmente răsturnat și adevărul este un moment al falsului.   Iată de ce orice informație, orice ,,fapt incontestabil’’ trebuie  verificat  atent, folosind  multiple surse. Problema este că mass-media oficială este  preponderent   fake news,  iar Internetul este o junglă informațională. Trebuie să știi bine ce, unde și cum să cauți. In situația de față, nu este vorba de un război  clasic, cu două tabere bine delimitate.  Deocamdată, contraofensiva patrioților nu se poate desfășura fățiș. Să nu uităm că mintea publicului este complet infestată de virusul globalist. Oricâte adevăruri  și fapte ar prezenta patrioții ( chiar prin  vocea autorizată  a președintelui Trump ), acestea ar fi respinse de ,,normies’’ (,,normălăii”, cei care acceptă doar adevărurile bătătorite). Pur și simplu nu există în minte  un spațiu liber, necontaminat,  unde  s-ar  putea  cuibări  speranța unei victorii asupra  Minunatei Lumi Noi. Mai mult. Dezvăluirea bruscă a Răului Absolut  ar fi și mai greu de ingurgitat când acesta este asociat cu persoane publice dintre cele mai cunoscute. Iată de ce patrioții preferă să prezinte adevărul picătură cu picătură  în stilul serviciilor secrete, cu mesaje codificate, capcane, folosirea strategică a dezinformării.

Pe la sfârșitul lunii octombrie 2017, individul sau grupul care semnează Q a început să lanseze pe 4CHAN, un boardroom anonim, mesaje criptice  cu “indicii”( clues),  pe  care patrioții din lumea întreagă erau îndemnați să le folosească pentru a căuta și cerceta ei înșiși adevărul.  Postările lui Q  au  dus la apariția și dezvoltarea mișcării Q-anon a ,,soldaților digitali’’.  Misiunea lor  principală  este ,,să educe, să demaște răul, să facă lumină acolo unde este întuneric, să aducă trezire și adevăr. Q-anon i-a învățat pe patrioți cum să se împotrivească agenților Statului Profund/Minunatei Lumi Noi și SĂ NU RENUNȚE NICIODATĂ!’’, scrie un blogger anon.

Într-un interviu difuzat de AmeriCanuck Internet Radio, pe 14 octombrie 2019,  generalul american în retragere Paul E. Vallely susține că în spatele enigmaticului Q stă,  de fapt,  un grup de 800 de specialiști în intelligence. Acest grup, numit ,,Armata Virginiei de Nord” ar fi folosit chiar de  președintele Trump care, pretinde generalul Vallely,  nu ar avea mare încredere în CIA.   Numărul anonilor crește de la o zi la alta. Sunt  prezenți  nu numai pe Internet,  dar și  la adunările de susținere a președintelui Trump. Mișcarea  Q-anon a făcut dezvăluiri șocante în  filmul  documentar,  în 10 episoade,  realizat de Janet Ossebaard din Olanda, ,,cu sprijinul a nenumărați ,,anoni’, din întreaga lume’’.

ps://www.youtube.com/channel/UCthJtvcJZQgfCHG9QOWXjqw

Lansat pe 25 ianuarie 2020, cu un titlu semnificativ: ,,Căderea Cabalei. Sfârșitul lumii pe care o știm noi” (Fall Cabal. The End of the World as We Know It), documentarul înregistrează  mai mult de un  milion şi jumătate de vizionări. Ceea ce deosebește Fall Cabal de alte filme ,,conspiraționiste’’ despre Minunata Lume Nouă este  curajul de a pătrunde în inima Răului Absolut și a-i demasca, cu nume și prenume, pe ticăloși.

,,,Pe plan mondial, copiii sunt furați și vânduți  rețelelor de pedofilie ale elitelor. Sunt torturați, violați și uciși ca parte a ceremoniilor satanice. Ucigașii  beau sângele copiilor și le mănâncă carnea. Sângele copiilor care au fost traumatizați în mod sever înainte de a muri conține Adrenochrome: un drog natural produs de glanda pineală din creier. Cu cat sunt mai mult speriati si torturati , cu atat drogul e mai puternic. Adrenochrome-ul este cel mai scump drog din lume. Dumnezeul pe care îl servesc acești oameni este Satana. Nu-i Dumnezeul Dragostei și a Milei.” (Worldwide, children are stolen and sold to elite paedophile rings. They are tortured, raped, and murdered as part of satanic ceremonies. The murders then drink the children’s blood and they eat their flesh. The blood of children who were severely traumatised before they died, contains Adrenochrome: a natural drug produced by the pineal gland in the brain. Adrenochrome is the highest valued drug in the world. The God these people serve is Satan. It’s not a God of Love and Mercy.’’ ) În film sunt menționate nume grele din lumea artistică, politică, mediul de afaceri  și ierarhia bisericească. Acești indivizi nu acționează separate, ci într-o haită cocoțată  în vârful piramidei. Asemenea grozăvii depășesc capacitatea emoțională și cognitivă a  omului obișnuit. Cu atât mai mult, cu cât  samavolniciile  satanice  nu sunt înfăptuite de niște torționari mărunți. Este vorba de persoane publice arhicunoscute pe plan internațional, cu un statut  social înalt, multe dintre ele implicate în  activități de  caritate  și de ocrotire a celor vulnerabili. Doar voința lui Dumnezeu, un efort colosal din partea forțelor înarmate ale Binelui și încrederea a milioane de oameni în victoria finală  poate să-i aducă pe acești criminali  în fața justiției.

Potrivit lui Janet Ossenbaard, autoarea olandeză a documentarului,  ,,oamenii s-au trezit. Spre deosebire de alte revoluții prin care a trecut omenirea, aceasta este  revoluția  unei noi  înțelegeri – înțelegerea  felului în care lucrurile sunt manipulate de  elite. La care se adaugă   voința de a colabora pentru a crea o lume mai bună. O revoluție populară poate reuși doar atunci când există ajutor  de sus (at the top).  În trecut acest ajutor nu a existat niciodată. Acum însă avem acest ajutor. Iată în ce constă  particularitatea  revoluției prezente. Avem un aliat la vârf (at the top), un aliat cunoscut drept Q. Nu este un individ, ci un grup de oameni  care furnizează informații de top. Eu cred – spune Janet Ossenbaard – că  în componența grupului Q se află Donald J. Trump și unii dintre cei mai loiali dintre generalii  săi. Fără ajutorul furnizat de la vârfurile armatei, planul care urmează să se desfășoare nu ar avea nici o șansă…Sunt convinsă că există unele componente secrete care vor fi date în vileag în curând. Douăzeci de ani s-a tot lucrat  la planul pe care președintele Trump și întreaga echipă Q îl pun acum în aplicare.  Planul fiind  atotcuprinzător, a fost nevoie de această perioadă  lungă pentru a calcula perfect fiecare pas, fiecare mișcare,  orice  posibil deznodământ a fost analizat atent pentru a plănui următoarea mișcare optimă. Vorbim de calculul probabilităților la cel mai înalt nivel. De unde știm toate acestea? Stim, întrucât Q  prevede o evoluție a evenimentelor la care noi, oamenii de rând nu le-am fi întrevăzut  vreodată. Președintele Trump oferă indicii (clues) în discursurile sale despre evenimente care vor avea loc, dar cei mai mulți oameni nu le bagă în seamă. Mass-media  le ia în derâdere, dar anonii le recunosc și înțeleg modul strălucit de a acționa a lui Q. “

Pentru noi, observatorii lucizi, este un  joc de puzzle. Trebuie să colectăm toate bucățile, să le revizuim cu răbdare pentru a da formă și fundal unei  imagini totale. În lipsa unui  ,,tablou mare’’ nu avem o înțelegere cât de cât corectă a evenimentelor. Ne pierdem  în puzderia de amănunte și cădem ușor pradă dezinformării.

Un megaplan de destrămare a Minunatei Lumi Noi  trebuie să urmărească câteva  obiective esențiale: evitarea unui război mondial devastator, tăierea surselor de finanțare a Deep State-ului globalist, ameliorarea efectelor crizei economice şi o tranziție lină spre un nou sistem economic și financiar mondial. Aceste obiective nu ar putea fi realizate fără colaborarea  celor două superputeri militare din lume, SUA și Rusia. Prin arsenalul său de rachete  hipersonice (Sarmat, Poseidon, Avangard ), cel mai bun sistem defensiv și de bruiaj electronic din lume, Rusia a neutralizat opțiunea nucleară a Cabalei.  Victoria Rusiei în Siria a demonstrat că Minunata Lume Nouă nu este invicibilă. Tot mai multe țări au început să vorbească deschis despre ,,o lume multipolară”. Chiar şi țări aflate în interiorul lagărului globalist (UE) au început să miște în front. Să fie severitatea plandemiei din Lombardia un avertisment al globaliștilor dat  Italiei  pentru  acțiunile ei suveraniste din ultimul timp?

Între timp are loc o uriașă realiniere militară.  Armata americană  a început să se retragă  din Afganistan și dintr-o mare parte a  Orientului Apropiat. Surse Mossad, asociate portalului  de ,,intelligence’’ Debkafile, susțin că  SUA s-au retras pe 4 aprilie dintr-o altă bază din Iraq. Marele aerodrom de la Habbaniyah Al-Taqaddum, la 74 de kilometri distanță de Bagdad a fost cedat armatei irakiene. Practic, americanii nu mai au trupe în regiunea capitalei Irakului.

In timp ce portavionul Truman părăsește  Orientul Mijlociu,  presedintele Trump ordonă  desfășurarea unei formidabile forțe militare navale și aeriene în Pacific pentru a curma traficul de droguri și, mai ales, traficul de  copii şi fete. În SUA  la fiecare 40 de secunde dispare fără urmă câte  un copil, de parcă a intrat în pământ. Încă de la bun început președintele Trump și-a propus ca obiectiv primordial rezolvarea acestei probleme cu ramificații până în vârful piramidei. Se pare că, sub acoperirea stării de urgență, se desfășoară o amplă operațiune militară de salvare a sutelor de mii de victime ale acestui trafic satanic.  Este oare omenirea pregătită să afle adevăruri cutremurătoare?

Pe plan economic, Administrața Trump a început  procesul de ,,naționalizare a dolarului”, ceea ce a încercat doar John Kennedy. “ What has just happened is essentially the Federal Reserve Bank and the United States Treasury have now merged into one organization.”. Asta inseamnă practic o nationalizare a FED-ului, presedintele FED-ului primeste acum ordine de la Donald Trump! https://pennswordtwo.com/article/meet-your-new-fed-chairman-president-donald-j-trump.html  (articolul este scris din perspectiva anti-Trump) Şi în Rusia are loc o  naţionalizare a băncilor, cu Sberbank  trecut sub controlul Ministerului de Finanţe concomitent cu consolidarea politică a lui Putin şi înlăturarea prim-mistrului pro-globalist. În ultima conferinţă de presă dinainte de Paştele catolic, Trump a anunţat o înţelegere cu Putin, Mexic şi Arabia Saudită pentru o  limitare drastică a producţiei de petrol. Preţul la pompă a galonului de benzină a ajuns în SUA la 90 de cenţi!  Trump va anunţa repornirea economiei şi un  proiect gigantic de reindustrializare a țării. FDA-ul va da undă hidroxycloroquinei ca tratament pentru Covid-19 şi problema ,,pandemiei’’ va fi rezolvată FARA VACCIN. Trump nu a vorbit niciodată de vaccin, l-a lăsat pe Dr. Fauci în faţă, just for optics.  Fauci este în cârdăşie cu eugenistul Bill Gates şi toată mafia BigPharma. Oricum, fortele patriotice încep să acţioneze coordonat  pentru distrugerea ordinii globaliste. De exemplu, atât SUA, cât și Marea Britanie refuză să mai finanțeze Organizația Mondială a Sănătății (WHO). Globaliştii işi continuă propaganda lor  pentru ca nu cumva popoarele lumii să se trezească, dar soarta lor este pecetluită. În Afganistan, talibanii discută direct cu americanii şi eliberează prizonieri guvernamentali, Arabia Saudită intră în tratative de pace cu Yemenul, în Siria şi Liban e linişte – peace is spreading! Ca totdeauna China joaca la cacealma. Este o coincidenţă zilele acestea că o navă de asalt amfibiu din clasa 075 (copiată dupa o nava de razboi americană) a fost  mistuită de flacari în timp ce era ancorată în port? Avertisment?

Omenirea nu mai suportă jugul globalist. Mulţi ar  vrea să vadă o acțiune în forță a patrioților cu arestări în masă în rândul globaliștilor, trupe speciale  elibând  sute de mii de copiii din tunelele Cabalei, tribunale militare, judecarea unor personaje celebre, Soros, Bill Gates sau Hillary Clinton. Probabil puține lucruri de acest gen  se vor întâmpla în perioada următoare. Nu asistăm la un alt film realizat de Hollywood. Patrioții vor acționa conform legilor în vigoare și aceasta cere timp și răbdare. În fiecare zi se face însă un alt pas în direcția cea bună. Să nu uităm că patrioții nu controlează mass-media. Nu poți să schimbi peste noapte gândirea unor oameni care au trăit până acum în Matrix.

Nu vom câștiga astăzi. Nu vom câștiga mâine. Dar victoria e sigură. Acolo unde este unul, suntem cu toții.  Şi mai ales, cu noi  este Dumnezeu cel în Treime.

Autor: #QanonRomania ….. FLUX ON-LINE

P.S.     În ultimele postări Q ne recomanda documentarul Out of Shadows Official. Îl numeşte ,,best documentary of the year.” Vizionare placută!

36 de comentarii la „Este oare omenirea pregătită să afle adevăruri cutremurătoare? Trump și lupta cu Global Deep State”

  1. Dacă urmărim evoluția publica a lui Trump în ultimii ani putem sa tragem concluzia ca nu își folosește prea mult creierul când vorbește.

    Apreciază

  2. Adevarul cutremurator este ca Deep State-ul este mult mai puternic si mai inteligent decat noi. Noi ne laudam ca suntem multi si tari iar ei, dupa cum se spune si in acest articol, isi vad de treaba si merg inainte cu planul lor. Ce garantie putem avea ca Trump nu este unul dintre ei sau un supus devotat? Pentru a se mentine in functie trebuie sa asculte in primul rand de ei si apoi, trebuie sa fie si pe placul multimii. Ce importanta are declaratia sa, din toamna trecuta sau alte declaratii, daca nu poate face nimic impotriva caderii economiei, a ingradirii drepturilor oamenilor sau a altor actiuni ale guvernului din umbra?

    Apreciază

  3. Nu mai intoxicați lumea cu astfel de informații conspiranoice. Vom da socoteală înaintea lui Dumnezeu de cuvintele care influențează lumea din jurul nostru. Sănătate la toate nivelurile!

    Apreciază

  4. Tzucule, dacă Rusia lui Stalin sau Putin este o democrație mai bine renunțam.Pai dacă suntem patrioți adevărați nu putem tânji spre cel mai mare dușman al neamului românesc.

    Apreciază

    1. Eu am trait in Rusia din 200 2….11ani,am fost stimata,fericita…am lucrat.Cu parere de rau,este usor sa scrii minciunile auzite.Hirtia le rabda pe toate…

      Apreciază

  5. Daca voi credeti ca inca mai exista oameni mai prosti ca voi incat sa creada MIZERIILE pe care le publicati , va inselati amarnic

    Apreciază

  6. Eu unul sant săturat de iei si planurile lor,da vina odată sa faca ce vor,dar sa nu uite Ca dumnezeu cerului și al pământului slava sfinților vine curând si pe toții voi care conduceți lumea asta dusi de nas de Satana o sa pocait curând!!!😀😀😀😀 lumea asta e facuta de dumnezeu el e Suveran.
    Voi voi,si care.

    Apreciază

  7. Dragă Tucu,
    Folosește și tu combinația vitaminelor C/D.Imunitatea ta va deveni Strong! Despre restul ,te rog să citești… dacă nu ai posibilitatea de a o face(sincer,nici eu nu o am…). Eventual vizionează ,,Idiocracy,,
    Mi-ai fost adus în realitatea mea de oameni cuminți ,dar un pic mai slab pregătiți…
    ,,Nici nu știi ce faci…,,
    Tucu, crede-mă că nu știi

    Cornel Zadori
    0744619461
    Sântion 153C

    Apreciat de 1 persoană

  8. Parerea mea este ca ceea ce dorești dta. sa fie bine și sa cîștige patrioții este un deziderat,dorință de mai bine, un vis.Eu nu vad nimic din ceea ce scrii aici! Ceea ce face Trump ma ingrozește! A rupt relațiile cu Cuba,Iran pe care Obama le mai indulcise,iar cu China e aproape de razboi cald,conform REUTERS care citeaza serv.chineze de spionaj.La fel și Obama in campanie era în gură numai cu promisiuni antirazboi și pace,(Trump la fel!)iar in cele doua mandate numai razboaie Afghanistan,Iraq,Siria,etc..

    Apreciat de 1 persoană

    1. Fara suparare …. este doar un punct de vedere. Eu respect acest lucru intr-o democratie. Ca impartasesc acel punct de vedere sau nu … e altceva. De obicei , oamenii care impartasesc acelasi punct de vedere se aduna impreuna , se imprietenesc , dezbat idei . Cine nu … merg la alt grup cu , care poate impartasi ideile lui. Cum a spus tatucul Ratiu…. Am sa ma lupt pana la ultima picatura de sange , ca tu sa ai dreptul sa ma critici.
      Gasiti ceva rau in faptul ca incerc sa insuflu oamenilor putina speranta???

      Apreciază

  9. Wow! Sintem siguri ca binele si credinta in DUmnezeu va invinge pina intr-un final! Daca lumea ar fi atenta la felul cum Presedintele Trump vorbeste, ar realiza incotro se indreapta lucurile. In 2019, Trump a refuzat sa mai „salveze” de la faliment banca Chase al carei proprietar era marele J.P.Morgan, din Canada si a trebuit sa inchida toate sucursalele din Canada. Toti clientii care aveau datorii la aceasta banca, nu au mai platit datoriile ce le aveau, rate la case, la masini, carti de credit, imprumuturi ale studentilor si alte imprumuturi.

    Apreciază

  10. Multe lucruri sunt destul de clare, trebuie sa știm inamicul din umbră și să luptăm pentru libertatea noastră că oameni. Dar problema e că luptăm între noi, multi oameni sunt atât de ușor de manipulat, multi acceptă doctrina acestor culturi(secte), din lăcomie de informație,de putere. Sper ca cei care luptă pentru omenire să aibă oameni de cea mai mare încredere. Cel mai bun exemplu la noi a fost N. Ceaușescu care a refuzat aderarea la un anumit cult și știm foarte bine cate mii de victime colaterale a produs decizia lui. Sper ca oamenii legii să se trezească și să gândească o secundă atunci când primesc un ordin să ucidă, să creeze panică, frică, pot refuza sa l execute dacă e imoral și neconstituțional.

    Apreciat de 1 persoană

  11. Acuma cred ca v-ti lamurit de ce mass media trage pe Tramp…, el spune adevarul si le sta in drum. Nu vedeti cum presa din Romania il prezinta pe Tramp? Este deservita regimului ,, Ordinii mondiale”’ . Astea sunt vremurile pe care le traim.

    Apreciat de 1 persoană

  12. Eu nu sunt pregătit si nici curios sa aflu … nu fac parte dintre oamenii care cred ca lor le este dat sa afle MAREA CONSPIRAȚIE, singurul, ultimul și cel mai mare secret al omenirii.
    Si asta zilnic.
    D’aia a făcut și face succes printre cei cu materia cenușie
    nedezvoltată unul ca Pavel Corut !
    Nu-s departe de țațele care-si spun transmit una alteia cu nerăbdătoare și bucuroasă tristețe ” ai auzit, a murit X !? ”
    Ba, imi amintesc si de cei trei ciobani mioritici.
    Unul mergea in față, iar ceilalți ii băgau degetul in fund si se prăpădeau de râs…in vreme ce miorița murea de gălbează…

    Apreciat de 1 persoană

  13. Păi eu zic așa: Cum am da-o, cum am întoarce-o, omenirea de când se știe ea a fost împărțită în sclavi și stăpânitori de sclavi. Că pentru „îndulcire” am folosit termeni mai atenuanți, asta a fost altceva. Ce ar fi dacă din mai multe enclave, toate de acest gen, am face una mare, generală, acel globalism la care ziceți că lucrează hârciogii aceia din buncăre? Atunci nu ar mai fi nevoie de cele mai mari cheltuieli planetare, cele pentru înarmare. Cu resursele astfel obținute, pe „sclavii fericiți” i-am putea face și mai fericiți, eficiența lor economică ar crește exponențial, globaliștii și-ar vedea visul cu ochii, toată lumea ar fi fericită. S-ar elimina astfel și ocultismul subversiv, liniștind astfel și spiritele adânc cercetătoare. Nu ar fi frumos, giorno, cool ? Părerea mea !

    Apreciază

  14. IATĂ CARE ESTE ADEVĂRATA FAȚĂ A LUI TRUMP :

    https://prepareforchange.net/2020/07/07/did-you-know-that-florida-now-has-a-law-that-states-they-can-force-vaccinate/

    Ți e ți-ar conveni să ai un preşedinte de țară care să îți bage VACCIN cu OTRAVĂ OBLIGATORIU ?

    În ROMÂNIA,mai sunt şi oameni de cuvânt,la prezidențiale Băsescu a promis că vă instala țepe pentru politicienii trădători,eeeee…….,noi românii o mare ȚEAPĂ ne-Am luat cu toții !!!…

    DESPRE TRUMP

    Faptul de a închide ochii deseori,aşa cum a făcut-o
    la asasinarea lui GEORGE FLOYD ( Dumnezeu să îl ierte !), conştient fiind,aceasta arată o lipsă de respect ( etică ),punând în pericol întreaga țară şi planetă.
    Nu îmi doresc un preşedinte neatent.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s