Nu vă mai jucaţi cu vieţile românilor şi redeschideţi urgent, spitalele pentru boli cronice blocate din motive COVID 19 care funcţionează cu număr foarte mic de pacienţi

Niciun comentariu

Alianţa Pacienţilor Cronici din România a publicat o scrisoare deschisă în care a cerut decidenţilor din domeniul Sănătăţii să redeschidă urgent atât spitalul Colentina din Bucureşti cât şi celelalte spitale pentru boli cronice, care sunt blocate din motive legate de COVID 19 şi care în acest moment funcţionează cu număr mic de pacienţi COVID 19.

Redăm textul integral al scrisorii deschise, intitulată “Boala nu poate să aştepte după decizii birocratice”

Alianţa Pacienţilor Cronici din România atrage atenţia decidenţilor din sănătate: Ministerul Sănătăţii, Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Primăria Bucureşti, că pacienţii cronici au nevoie de continuarea terapiilor şi monitorizare permanentă conform cu recomandările Protocoalelor Terapeutice.

În ultimile luni nu s-a mai permis accesul pacienţilor în spitale pentru investigaţii medicale, acestea fiind amânate cu consecinţe greu de evaluat asupra stării de sănătate a oamenilor.

Vă amintim că evoluţia bolilor este diferită de la un pacient la altul, iar aceştia au nevoie de terapie cât mai repede posibil şi nu pot aştepta luni în şir o decizie administrativă.

Cerem urgent redeschiderea spitalului Colentina pentru pacienţii cronici. Colentina spital suport COVID 19 nu se justifică în condiţiile în care numărul pacienţilor COVID 19 internaţi este mult sub capacitatea spitalului, în schimb mii de pacienţii cronici au fost repartizaţi către alte spitale, aglomerând centre medicale deja supra-aglomerate.

Menţionăm că la spitalul Colentina se tratează afecţiuni cronice grave precum:
– afecţiuni oncologice şi afecţiuni hematologice: leucemii, purpură trombocitopenică idiopatică,
hemoglobinurie paroxistică nocturnă, limfom, mielom multiplu şi alte afecţiuni onco hematologice,
– afecţiuni gastrointestinale: boli inflamatorii intestinale,
– afecţiuni reumatice : poliatrită reumatoidă, spondilită anchilozantă,
– boli inflamatorii şi autoimune sistemice: lupus eritematos sistemic, polimiozită, vasculită, colagenoze, sindrom anti-fosfolipid, etc.
– afecţiuni dermatologice: psoriasis, sclerodermie, pemphigus, dermatomiozită
– afecţiuni cardiologice,
– boli neuro-degenerative, scleroză multiplă,
– hepatite,
– afecţiuni pneumologice

Spitalul Colentina este un spital specializat în tratarea bolilor cronice în care lucrează personal medical specializat în tratarea afecţiunilor menţionate şi este dotat cu aparatură medicală care permite diagnosticarea şi monitorizarea bolilor cronice, aparatură care acum este nefolosită
Este momentul ca să se găsească o altă soluţie de izolare şi monitorizarea a pacienţilor COVID 19 care sunt asimptomatici sau prezintă simptome uşoare. Nu putem accepta ca spitalele să se transforme în hotel de lux pentru pacienţii COVID 19 în condiţiile în care le este refuzat accesul pacienţilor cronici la servicii medicale.

Nu vă mai jucaţi cu vieţile românilor şi redeschideţi urgent spitalul Colentina şi celelalte spitale pentru boli cronice care sunt blocate din motive COVID 19 şi care în acest moment funcţionează cu număr mic de pacienţi COVID 19.

Cezar Irimia,

Preşedinte APCR

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s